Vedeam frunze ruginii cazand
Printre catedrale de beton din alte timpuri
Vedeam lumina cazand prin fante-ntunecate
Ale unei masini a timpului demult oxidate
Sunetul murise de mult, ruginise si el
Umbrele cadeau usor, se jucau anemic, altfel
Lovite de-anemia cosmicei absolutizari...

Departe undeva, un fulg, o pana
Loveau un dragon ce de prea mult privea
Realitatea prin oglinzi deformate si sparte
Ce-l faceau mai mare decat pe drept era
Ce-i ziceau ca-i mai bun decat o dovedea
Si uitase ce-i adevarul si libertatea...
Si l-a lovit... Deodata sangele a siroit
Durerea pe el atunci l-a traznit
Milioanele de purici de pe el au fugit
Cand el in picioare a rasarit
Si cu mii de flacari a asuprit
Pe cei ce-i credea ca l-au lovit
Dar nu i-a gasit
Caci bietul dragon era prea tampit
Cand de-odata, lovit, a-nnebunit
Si a cazut, s-a autodevorat si a murit...

In spatele usii doctorii au venit
L-au luat, si-au vazut ca s-a stins
Cadavrul lui intr-o magazie l-au dus
L-au transat cum se cuvine si-n carlige l-au pus
Asa cum se cuvine unui fost dragon...
Au luat un volum si in el l-au inscris
Pe bietul dragon caruia nu i-au prescris
Leacuri pentru a-intra direct in paradis...