Deziluzie, hai, șoptește-mi la ureche
Sufletul meu și-al tău sunt găselniți pereche?
Se cheamă amanți acei ce nelegitimi se ascund
De lume...
Trăim agonii paralele în deșertul culorilor
Iar eu din tine nu pot compune
Nici un descântec la desele-mi bâlbâieli și lacune.
Apropo de nuca-n perete
Și repetatele certuri cu nopțile canibale
Cât se vinde în colț la îngelărie kilul
De pulpă divină și de banane?
Hai,ce dracu, de ce faci mofturi cu toți
Cititorii ăștia de față?!
Eu plănuiesc să-mi fac o familie și să câștig
O pâine din poezie, pe viață.
Sunt naiv! Știu, am auzit discursul la tata
Și că-mi va veni mintea la cap abia
După ce fac armata.
Na, că metafora mea zace lovită
În tâmplă!
Și de-ar fi întâia dată când se întâmplă!
Poate la poemul următor voi menține ritmul,
Iubirea, ideea, sănătatea mintală...
Deziluzie, hrănește-mă, din palma ta,
Cu pustiul unei toamne mânate de îndoială!

(6-sep-2002)