Și când soarele creștea până aproape de palmele tale
aceleași palme cu aripi cu care mă mângâiai uneori
aceiași dinți cu care alteori îmi vorbeai
aceeași femeie pe care ochii tăi o făceau de văzut

Și când moartea murea de ciudă pentru îmbrățișarea mugurilor noștri
Aceeași îmbrățișare ca ieri, ca Dumnezeu și ca adio
același tu cu care îmi dădeai fiori dimineața
aceeași dimineață repetată la nesfîrșit
(doar că în fiecare dimineață mai frumoasă)

Și cînd aș fi vrut să te iubesc tu mi-ai arătat lumină
aceeași lumină pe care o văd chiar cu ochii mei
aceeași ochi ai mei cu care nu te-aș fi putut iubi odată
(Aceeași ochi ai mei din cap cu care te iubeam mai apoi
ca și când, dintr-o dată, uitatul era uitat)

Atunci te iubeam ca pe ochii din cap,
Și vedeam aceeași lumină,
tu, lumină a ochilor mei.