Mari sunt oamenii-gand,
Si cat de singuri in maretia lor!
Ca toti sunt impotriva celor mari,
Si mare nu poti fi decat cu tine insuti.
Nefericiti sunt oamenii-gand
Ca ei au totul, dar totul
Le foloseste la nimic.
Au doi ochi, care nu stiu a plange;
O gura muta, care stie prea multe;
Si doua aripi, cu care vor sa inoate-
Ca zborul il stiu demult.
Grabiti sunt oamenii-gand,
Ca ei pasesc din pisc in pisc
Si nu cunosc valea.
Razboinici sunt oamenii-gand,
Ca desavarsirea e femeie
Si se insoteste cu un singur barbat.
Admirati sunt oamenii-gand,
Ca ei imbraca virtutea,
Cel mai stralucitor vestmant.
Uituci sunt oamenii-gand,
Ca-si tin sufletul in mana,
Cunoscandu-i toate fetele,
Dar nestiind la ce foloseste.
Vulnerabili sunt oamenii-gand,
C-au fost scaldati in Styx,
Tinuti fiind de suflet,
De vreo femeie nemiloasa.
Rosii sunt uneori oamenii-gand,
Cand scriu despre fericire si noroc
Si sangereaza, amintindu-si.
E oare cineva
Care-a vazut ceva mai trist
Decat un om-gand murind de durere
Ca nu e doar om?