agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2079 .



Azil de bătrâni și…antidemocrație
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [elcreator ]

2001-09-11  | [This text should be read in romana]    | 



Norii, bătrânei pișicheri, discută politică și își spun bancuri deocheate,
la care râd cu lacrimi de ploaie până la leșin,
într-un clămpănit de proteze vechi…cu scântei de metale nobile…
Vântul…infirmier plătit gras în "verzișori" estivali…
(băncile cu nume de pomi înverziți sunt foarte bine cotate la capitolul încredere!)
îi plimbă zâmbitor (dar alarmat!) în cărucioare cu rotile…spre primul hidrant…
(hohotele îi dehidratează îngozitor de repede pe moșuleți!).
Cerul, un superb "Nokia" cu ecran plat, mii de kilometri în diagonală
și "3D Sound System Surround" (o veche donație făcută de un Miliardar…
în prima zi a Genezei), răsună de reclame ieftine, de post național-universal.
Telecomanda (controversatul "Excalibur"!),
dacă o fi fost vreodată una în cutie, s-a pierdut de mult
și toată lumea e obligată acum (ordonanță de urgență total antidemocratică,
care încalcă flagrant constituția și drepurile omului)
să înghită toate inepțiile unor realizatori neinspirați.
Cercetarea românească a dat faliment!…
De ce n-am fi inventat noi magica telecomandă?!
De ce americanii trebuie să fie mereu cu un pas înaintea noastră?!
Meciuri cu păsări, actualități, meteo,
emisiuni lungi și plictisitoare cu nume de anotimpuri…
program ceaușist…cenzurat, pe la 9 seara…luminozitate 0, sonor dat la minim!
"Omenirea trebuie să doarmă…să uite de foame și de progres !"
Dimineața începe pe acorduri patriotice, cu o miră de o rotunjime plictisitoare,
model vechi, imagine-tip de reglaj pentru ecranul albastru…
(un discret sondaj strategic, sub hipnoză, asupra populației de nervi încordați…)
Toate statisticile prevăd o sângeroasă revoluție, la următoarea eclipsă…
Cine își închipuie că vreun humanoid normal va mai tolera (a n-a oară!)
pene de curent în timpul meciului susținut de echipa națională…
Pensionarii s-au săturat de nudismul lasciv practicat în permanență
de propriile stomacuri și portofele!" Foamea e o pornografie…
goliciunea cavităților corpului uman trebuie interzisă!"
Mințile strălucite ale umanității caută ascunsele porți ale cerului…
"Trebuie să existe trapă secretă, o intrare în televiziunea tiranică…
doar e construită după modelul unei piramide egiptene…"
Regulamentul e stipulat însă clar în Biblie, cu litere aurite din ceară de lumânări:
"Nu se intră în studiourile de filmări decât post-mortem!
Vă rugăm să "dați colțul" și să vă așteptați rândul…în gropi!
Notă importantă! Nimeni nu va obține timp de emisie
fără diplomă de absolvire a azilului de bătrâni!
Sinucigașii de orice fel sunt respinși din oficiu, fără drept de apel!"

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!