Cind pleci dintr-un loc pe care-l iubesti, care-a ajuns sa fie o parte din fiinta ta, daca in locul acela nu exista o fintina in care sa poti arunca - simbolic - o moneda, iti pui macar in gind dorinta de a reveni cindva...

Iar cind pleci ca sa nu te mai intorci niciodata, trebuie sa lasi in urma ta mesaje celor ce-ti vor calca pe urme... sa scrii pe mare despre noptile in care in apele ei cad stele ca binecuvintari ceresti pentru iubirile adapostite tainic de stincile de la tarm... sa scrii pe cer despre libertate si lumina, despre zborul spre insulele paradisului pe care l-ai stiut cindva... sa scrii pe nisip simboluri ale iubirii si vesniciei pe care marea, stergindu-le cu spuma primului val, sa le faca eterne ca ea... Si atunci vei sti ca, desi ai plecat pentru totdeauna, nisipul, cerul si marea nu te vor uita niciodata...

Poate-ar trebui sa ma semnez si eu, cu o aripa de pescarus, pe cer, pe mare si pe nisip, caci nu stiu de ma voi mai intoarce, ori numele meu va ramine cel al sperantelor neimplinite de viata netraita... Dar nu o fac, desi ma rup de tot cu jalea ca s-ar putea sa plec pentru totdeauna fara sa fi lasat nimic in urma, si-mi pun doar o dorinta, ca aceia ce vor reveni : sa nu scriu niciodata pe cer... pe mare... pe nisip...