Lovesti timpul cu picioarele,
pui palmele tale piedica suvoiului sau,
privesti ceasul cubic invirtindu-se
asteptind sa i se rotunjeasca toate colturile
si e in zadar.
Pe nici un zid nu ramin urmele timpului,
doar urmele noastre sint vizibile cu ochiul omenesc liber.
Timpul stie sa-si stearga urmele, viclean ca un criminal
in serie.
Singura noapte in care crezi ca l-ai prins
cu garda jos
se stinge ca flacara crucificata a unei luminari
de ceara parfumata.
A fost sansa ta de a-l supune,
dar a trecut si ea,
ca sansele noastre ale tuturor.
Ramii inmarmurit,
nemiscat in lumina roz-carnal a diminetii,
transpunind gindurile tale in fulgi de cuvinte.
Il sudui, iti versi veninul
acumulat in mii de astfel de nopti
pe lumina vesel-hidoasa a zorilor.
Da, a trecut, s-a facut iar zi,
orbecaim iar prin lumina,
lovim iar cu miinile si picioarele
prin suvoaiele de clipe.