Tu dormi,
iar eu ascult un cantec;
e cantecul pe care-l aud
de fiecare data cand te mangai pe par,
un cantec care nu ma lasa sa dorm.
E oare cantecul pielii tale care respira?
Sau poate doar visul tau care canta,
alergand nebun pe pajistile surasului tau?
Sau sa fie cantecul parfumului
ce izvoraste dintre sanii-ti ascunsi in cearceafuri?
Cantecu-acesta, stiu bine,
ma va-nsoti in ziua-n care (curand, simt)
inert si rece, voi ajunge, punctual,
la intalnirea cu intunericul,
pamantul intreg mi-l va fredona, in surdina,
veghindu-mi somnul venit ca o prea aspra pedeapsa,
aducandu-mi visul vesnic
al paruaui tau, al pielii tale care respira, al surasului tau,
al sanilor tai ascunsi in alte cearceafuri,
in cearceafurile pleoapelor mele,
in cearceafurile palmelor mele reci si inerte,
in cearceafurile buzelor mele.
Tu dormi, iar eu iti mangai parul, ascultand cantecul care nu ma lasa s-adorm
inainte de vreme.