Nu mai sunt povara umbrei mele...
Resuscitat, pe Zidul Plângerii, hașurez zâmbete,
Porumbei, inimi și tot ce copiii noștri au uitat...
Mă bucur de semnul ce nu poate să însemne!
Cioplesc frânturi din universul
Omului sătul de viață, pe marginea bordurii așezat.
Când orice esență își pierde eufemistica,
Ea redevine patria poetului născut
Din Zidul Plângerii, ce nu poate să însemne
Nimic...cules din pântecul umbrei
Și-apoi rupt.

(12-sep-2002)