Când pânza ratiunii ne-nconjoară,
Înlăturând mistere ce vin roi,
Tot încercăm, chiar pentru-a suta oară,
Privirea să-ndreptăm spre tremurul din noi.

Vedem cu greu sub vălul alb si des,
Spumos ca ceata ce se-asterne peste văi,
Totusi, vedem, dar e de ne-nteles
Cum gândurile îsi găsesc atâtea căi.

Ucise de sclipirea ostirilor divine,
A mantiei ce-nfăsoară Marele Creator,
Gandurile negre devin nisipuri fine
În zări împrăstiate, de vânt, neiertător.

Dar sunt putini acei ce stiu
Că, pentru-a întelege zece rânduri,
Străbat un lung făgas, care îi poartă
Într-o călătorie printre gânduri.