De cate ori desenez curbe in nisip,
mi te inchipui o statuie ecvestra,
din marmura galbena, ciobita,
cu pielea din spuma de sange,
picioarele moi si ochii de matase,
De cate ori adaug mici amanunte pe nisip,
nervul se trezeste
din somnul in care isi construia valurile marii,
cu pielea din spuma de sange,
si fiecare tresarire a mainii provoaca miscare,
eu sunt cel care decide soarta
corabiilor care te poarta,
hamalilor care te coboara pe chei,
matelotilor care te calauzesc.
De cate ori desenez curbe in nisip,
mi te inchipui unul dintre pescarii
acelor intinderi de apa
cu pielea sangerie, cu gura din spuma
si ochii de matase,
de cate ori adaug mici amanunte structurii,
curbele se ating, iar nervii se inlantuie,
marile freamata, pescarii se revolta,
mainile mi se zdrobesc in fasii de piele aurie,
oasele se sparg in bucati de piatra scobita,
inima se rupe in floricele maronii
deasupra statuii tale ecvestre.