Ana are mere.
Și ce dacă,
ce contează?!?
Contează!
Contează!
Contează!
Ana are mere,
ucigașe.
Le strânge la piept,
tare, tare, tare,
în fâșii lungi
de latex,
petrecute
peste corp,
peste sutien,
peste ochi,
peste ochii celor
pe care îi urăște,
în recreații,
pe stradă,
acasă.
Dar ochii
luminoși,
văd.
Ana are mere.
Colegul de bancă,
prima victimă,
a murit politicos
cu desertul în mână.
Compasul înfipt în ureche,
antum,
rezolvase quadratura
mărului din ghiozdan.
Despre ceilalți, numai de bine!
Ultimul rămas sunt eu.
În sufragerie pendula
bate ora ei.
Credeti că mi-e frică?
Ei bine, nu!
Am în față un pahar
plin cu suc... de mere.
O aștept părintește, blând.
Apropo, mă cheamă Manole...









* -Dupa ce am terminat de scris poezia, gandul mi-a "zburat" la Degeaba. Nu stiu de ce, nu suntem apropiati.:-) De aceea i-am dedicat-o. Alex, merci.