vând fulgere
la prețuri derizorii
căci trupul meu e apă de bolid

mă-mbracă
fotosferă de petale
din somn crepuscular de stele,
hâd.

tăcerea care-aprinde sori
e rece
și spațiul fără glas
nu-i spațiu sfânt
în pruncul muribund supralumina
adulmecă icari spre radiant...

cine sunt eu, domnule Singur?
un perpetuum – mobile,
un pulsar de carne,
o aripă cu zborul stâng retezat?
cine sunt singur, domnule Eu?

le-am spus constelațiilor mele:
“suntem exilați,
niciodată nu vor naște oameni
din reflexii ascuțite de sferă.

e lutul încă moale,
mai dați-ne o zodie
mai trimiteți câte o fărâmă de vis”

cine sunt eu?
șoptește întrebarea ce-a murit.
plutesc
n – dimensional
la nesfârșit.

noembrie 1999