M-am intrebat intodeauna,
Ce e rau, sau ce e bine,
N-am ascultat ce spune lumea,
Ideea mea din suflet vine.

Si-atunci cand prima lacrima,
Varsata pentr-un suflet ce-am iubit,
A curs pe-obrazul fara vina,
Am iubit am spus! dar am mintzit.

Pe-un camp cu zeci de flori,
Ce-l priveam de sus de pe un munte,
Chipul ti-am privit; strig stai!
Apoi florile s-au ofilit. Nimeni sa asculte.

Pasesc in drumul vietii, prin carari,
Dar la trei pasi, rascrucea vine,
Ma tem, ca n-am sa pot citi,
Cu ochii minti, iubirea de la tine.

Nimic nu-i special, dar totusi unicat,
Cum? nici un om nu poate fii clonat?
Iubitea-n care am crezut ori am visat?
Se macina! cred ca m-am uitat.