- Sâmbătă, 28 februarie -


Partea I-a, Dimineața

Aș putea să mor liniștită,
doar că aș cam muri cu tristețea de gât. Tare trist.

Cum și?
În debaralele pariziene, pe întuneric, am înmulțit, fără să mă vadă nimeni, cu doi,
Ziua primirii.
Am tocmit-o pentru ziua mea!
Mi se părea necuviincios, să-mi caut cu lumânarea între vii,
vre-o umbră moartă prin ce-ai postat în jurul ei.
O voi păstra pe asta de pe gând. Pe zi. A mea.

Þi se face dor vreodată de vorbe simple de pe care au căzut hainele?
Când nu înjuri nopțile albe?

Să vorbim măcar o dată pe anotimp așa cum înjuri.


Partea a II-a, Amiaza

Fiind mai liberă m-am plimbat îndelung prin vad.
Ce de s-au mai petrecut în aproape, în deschidere!
…
Când eram copil, mă uitam cu întrega familie la « Sfântul » care mi se apărea,
dar de atunci nu m-am mai uitat niciodată, serial, la ceva.
Acum mă surprind episoade, personaje, tot pe ... ecran. Phii ...!
Unul din personajele pe care-l urmăresc, cu oareșcare interes, este amar.
Da, am zis bine!
Întortocheat ca mintea, uneori, sub poezie, dansează « minesweeper ».

Apoi citesc un comentariu aparent potrivit în ce privește anotimpul “iarnă”:
“s-au dus frunzele alea arămii de toamnă”;
numai că totul devine, devine pe zi ce trece, tot mai cifrat.
Caut ferestrele prin care pot vedea înăuntru, încă mai caut ferestrele,
de la care domnișoara, amar-etc., răspunde:
« m-am enervat, am sfidat lucruri,
poezia nu e neaparat cifrată,
sau e cifrată ca să nu dezmeticească lucrurile ».
Mi s-a părut potrivit. Mă închide. Mă obosește.
Uneori. Incifrarea. Perpetuarea.
Noroc nu am întotdeauna! Uneori simt, înainte să încolțească cuvintele.
Simplifică virajele. Tu nu!
Altfel, am avea ceva celule comune de ame-sour. Plec repede.
Risc să mă împroaște numele care tot înfundă, în curul francezilor,
camembert cu Chantilly rânced, care fuck-ează-n engleză (sic!)
… m-am, oareșcum, distrat cu episodul ăsta radical, deși n-am înțeles ce vrea.
Am sărit undele din uragan precum: personaje, încrucișări, susnumita,
splendidele coincidențe,
bombele lui Sadam, memoria lui Lyotard, curiozitatea
(preocupată fiind de viața reală, serială, a lui Jose Maria).


Partea a III-a, Siesta

Habar n-am cum mi-am luat larevedere.
Îmbrățișându-l, sâmbătă seara, am urcat …
iar voi, asta știu, atunci seara apărați teritoriul de intruși cu maximă vigilență,
cu deget abil pe trăgaci și nu era ceas de îmbrățișări … Chiar țineai să știi,?
Îți mai răspund o dată: mi-a plăcut!
Mișto: maturități, drăgălășenii, sensibilități deosebite,
ușoara anxietate motor-surprinzător-performant – la tineri « nu dă rău ».
Alchimia generațională transformă drumurile pavate,
stomacul e adaptat legumelor genetic modificate,
iar mașinile nu mai folosesc benzine.


Partea a IV-a, Seara


A mai sta cu tine, din rutină absolută.
Cumplit!
Sar în peripluri,
într-o altă lume, unde cel mai adesea întâmplările mă bagă rufă la centrifugă.
Ies stoarsă, îmi trebuie tot mai mult timp să redevin mijlocul unui rug cotidian,
să-mi creez, mie, nume într-o zi care mă privează de inspirație.


vineri, 28 februarie 2003