Car vous etes triste Laura!
Et votre tristesse, as spune eu,
dar tac.
Ma opresc printre randuri si privesc pofticioasa,
dar portofelul e gol.
Economia globalizata imi aduce mie
(cred ca DOAR mie!)
o poezie etatizata,
din pozitii geo-strategice,
si ma trezesc, anacronism vrednic de mila,
langa usa unui bordei pe care n-o inchid
pentru ca
n-am avut
cei 7 ani de-acasa.

Dar Laura e trista in continuare.
Randurile, lipsite de culoare,
dar orbitor de veridice,
ma duc cu gandul
(daca nu cumva speculez deja)
la oameni cu lacrimi pictate,
oameni numiti clovni,
care-si adulmeca nazuintele,
ici-colo,
printre tristetile Laurei.

Laura! Cine e Laura?
Nu e un acord de pace
(nu e nici unul financiar, de altfel!)
Laura e (si iata un poate!)
neglijenta unei zile de vara
cand te trezesti,
treaz fiind,
in plin proces de restructurare.

Restructurarea e a faptelor.
Laura e a tristetilor de dincolo chiar de cuvinte.
Laura e un imn national. O oda!
Laura e un responsabil de imagine.