Dintisor,
ti-au crescut maselele de minte
si-acum ma cotrobai,
cu indrazneala sapatorilor de morminte,
te-am prins
cu toate trei mainile de gat,
si te infasor in ultima,
astupandu-ti pornirile ucigase,
cu palma deschisa,
sangerie, portocalie,
ti-au iesit coltii la plimbare,
in azuriul orasului provincial,
sub dezmatul cucoanelor
deranjate
de cotrobaiala ta prematura.

Dintisor,
de ce nu vrei sa ne luam o coliba la mare,
din trestie proaspata,
mirosind a omat si a ceara pangarita,
ceva un pic vulgar,
pozand goala sub lumina stelelor,
si-am putea sa o umplem cu lanterne,
sau cu fire de vreasc,
nedobandit, tineresc,
ah, ti-au crescut maselele de minte,
si-acum nu-ti ajunge hoinareala,
ne tintuim de podeaua umeda,
dansandu-ne scenic,
in urma discului ce imi macina
noptile albe.

Dintisor,
umarul lumineaza in intuneric,
forma caninilor tai,
ti-au crescut maselele de minte
si campiile nu ne-au mai parut goale,
trestiile de nisip,
culeg perna mea cu ursulet
de sub picioarele tale
flamande,
si cu mult clei alb,
pornesc sa ma lipesc de soarta
urmatorului mare
razboi.