pe trepte-ncărnate, cu solzi de oțel,
și veștede fețe sub trene,
se sting nemișcate, cu aripi la fel,
cu frunze... și-ncălțate-n ochi de ĩnger

mărunte, cu fulgul principal,
alunecându-le-ntre degetele seci,
sfărâmă continuități de-atemporal
ĩn milioane de singurătăți.

tăceri cu flamură de strigăt
și cuvântări cu limbă de nisip,
le rod de clanță și le inchid
adâncul ĩn potire de granit.