stârnind țipete de pasăre Phoenix
în contraspațiul fără culoare
oasele de onix scrâșnesc sub pașii noștri grei

pe cele șapte perechi de aripi
căzute la picioare
secundele tremură violete și roșii
într-un dans din ce în ce mai dement

pentru liniștea ta sufletească
ai vrea să împrăștii cenușa în vânt
să nu mai renască

dar tu nu știi să numeri
în ordine inversă-n gând
pe când
eu încă mai știu să te fac neatent

hai, lasă-mi măcar umbra brațelor tale pe umeri
să-mi încălzească sângele verde, devenit transparent