Visez mirese despuiate
De albe foi și albi conduri
Călcând cu pas de maiestate
Printre fantome de păduri.
Copacii sfărâmați în nopți
Pământului sărută rana.
Sărmane Dumnezeu, mai poți
Să-mi frângi în fiecare vară pana,
Să-mi dai iubire când mai vreau
Zdrelite nopți sub lună,
Plutiri pe drumuri fără șleau,
Coșmar cu gust de brumă?
Tu nu Te-ai săturat de mine
Plângând ciudat în orice vis?
Mi-e greață, Dumnezeu, de Tine,
De gândul tău hidos și nedecis.

Visez fetițe cu chibrite
Murind în gangul lumii mele
Cu rochii lungi și peticite
Și cu desuuri de dantele.
Ninsori călduțe pe-nserat
Călătoresc spre somnul meu.
Nici mort să fii nu Te-am iertat
Nătâng și palid, Dumnezeu.
Mă mai gândesc pe cripta Ta
Privirea-mi de va șterge
Eternul drum pe Golgota
Ce mi l-ai dat drept lege.
Și nici nu știu de am să pot
La moartea Ta sărmană
Să-ți dau cu sufletul meu tot
O pâine de pomană.

Visez prințese sidefate
Plutind pe ape fără val
De Tine, Doamne, înecate.
Și ochii lor de cald cristal
Pedepsitor clipesc arar
Și vântul îi îngână.
Te doare, Dumnezeu, măcar
Că moartea Þi-e stăpână?

Visez orașe dezgolite
De străzi pustii și-ntortocheate
Șoptind cântări îndrăgostite
Mireselor decapitate.