Nu mai țin minte când te-am zărit ultima dată,
Erai ascunsă sub pleoapa unui gând,
Printre tropotele căluților de mare
Ce scoteau pe nări aburii roșii
Ai unui apus de soare rătăcit
Pe marginea celestă.

Culegeai lumini de pe cărările nopții,
Þi le atârnai in păr,
Și dansai printre răsărituri de sperantă,
Luminate de ultimul far părăsit.

Mi-am pierdut până și amintirea
Printre gemetele mării căutându-te.
Undeva in adâncuri,
Soarele năștea amurguri târzii,
Iar tu râdeai,atârnându-ți de gât
Șiraguri de scoici despuiate de perle
Și ridicai mâinile spre cer
Mângâind luna cu privirea ta albastră

Și parcă te-am văzut la adăpostul unui val,
Un ultim val.
Tăcere.
Þinând in cioc un țipăt,
Pescarușii-ți cântă astăzi
Ultima romanță.