Cine poate oare înțelege
tot ce se petrece în sufletul unui om?
Cine poate oare înțelege
că tăcerea nu înseamnă întotdeauna uitare,
iar liniștea nu poartă echivalentul însingurării?
Ah, dacă ai putea afla
prin câte locuri te-am purtat
fără ca tu să o știi,
câte nopți fierbinți am petrecut cu tine
și-n câte dimineți ne-am trezit împreună
cu ochii înlăcrimați de dorință...
de câte ori te-am atins, te-am mângâiat și te-am posedat
și am pătruns adânc în neființa ta,
în cele mai intime locuri ale sufletului tău,
căutându-mă, căutându-te.
Poate oare cineva număra orele
în care ți-am șoptit la ureche
însetatele cuvinte,
zilele în care gândurile mele îți trimiteau epistole
ce nu aveau să ajungă, din păcate,
niciodată până la tine
dar pe care sufletul meu
ți le trimitea
cu aceeași perseverență
scăpată de sub control?
Cine poate știi?
Dar mai presus de asta,
cine poate înțelege?
Nimeni!
De aceea nu-ți cer
decât să mă accepți
așa cum nu sunt.