dimineața
cuvintele încep să danseze
amețitor
până când mă prăbușesc,
iar în brațele tale domoale...


și seara
mâinile tale ude și reci
încălzesc ceasuri nerostite
de mine...


toamna
cuvintele cad pe trupul tău
ca niște frunze
din cer...


seara ți-îngenunchez la tâmple
cu buze arse
de nerăbdare
furându-ți picături de sărutare...


noaptea
cuvintele îți dorm pe buze
ca un sărut
pe tâmplele ușor apuse...


orele se pierd în universul rotund
ca sărutul pe tâmplele tale
într-un joc secund...


și vântul
a adormit sub tâmplele tale
obosit
de multă nedumerire...


secundele dor
sub apăsarea mâinii
ca un cuțit ce trece
prin sufletul pâinii...


noi
douâ mâni
oglindite
în ceruri diferite.


și primăvara
bat ore tinere
la tâmpla buzelor tale domoale...


cuvintele
îți îmbracă tâmplele
ca fulgii de zăpadă
iarna
pământul.


și cerul
lovit de bucuria necuprinsului
plânge
pe buzele noastre...


singur
secundele dor
ca frunza ruptă
din cer...


și sculptorul
cioplind aripi albe
în trupul tău aspru
din fire...


amintirile renasc toamna
când orele mor
printre frunze...


și toamna
presărate pe trup
îți sunt foi de cimbru
cu arome rupte din mine...


zâmbetul
căzut în necuprinsul palmelor
înflorește
ca pentru ultima oară...