Prin Dao

Uneori vreau să cad liber
spre niciunde lipsit de intenție,
ca o bulă de vid
însărcinată de inestimabilul nucleu al nimicului,
sau, ca un strop ce și-a rupt cătușele
de pe fruntea filosofului.
Și în acel moment, să închideși cu toți ochii
și pretutindeni să nu mai fie nimic
în afară de panglicile-scrânciob
din indescriptibila cale fără nume...
Și în cădere, să mă răstignesc
de-a lungul uneia din ele
ca o lacrimă pe o strună
vecinic efemer gravidă.
Iar când struna va naște,
voi să deschideți larg ochii
și pretutindeni să-și îndese stresant nodurile
verticala cale cu nume...
iar pruncul orfan, să-l îngropați într-o margine
sub umbra singurătății, -
să fie izvorul cu dreptul la lacrimi în formă de unde.


18-21 septembrie, 2003, Chișinău.