si nu mai stiu de ce tocmai in clipa aceea
usor pleca spre mai departe nedreptatita vara,
prin umeri toamna sapa carari de tamaie cautandu-mi comoara
iar in pridvor busuioc si flori de pai imi descantau neinteles odiseea.

bateau clopotele a frig si frunze dornice de moarte,
ziua rostea un inceput de taina sorbind intunerec,
mai incercam snopii dorintelor cu orice chei sa-mi desferec
prin ceata asta bruma razand si vara tot mai departe,

ma schimbam dintr-un eu intr-un fel de niciodata si tu,
se aplecau zarile spre ceruri in sus,
te cautam inaintea mea printre corabiile pline de apus
ca sa te vad zambitoare presarand in urma cate un da, cate un nu...

asa s-a intamplat scrum peste toate clipa sa fie
cand vara tocmai atipise un pic,
eu ma despleteam de pe ramuri, tu nu spuneai nimic
doar incercai sa ma aduni din toamna, din frunze, din zboruri,
din cine mai stie...