Balada unui biet circar
Era un biet circar talentat,
Veşnic cu fața vopsită,
Cu un ochi râzând
Şi celălalt plângând –
Cu sau fără motiv.
Şi făcea, la fiece reprezentație,
Fel de fel de ghiduşii.

A suferit însă-ntr-o zi
Bietul circar
O eclipsă parțială de rațiune;
Pe post de lună – inima.
“Te dăm la obiecte pierdute!”
Glumea toată trupa
Pe seama lui.

De-atunci, de la eclipsă,
Circarului nostru
Au început toate să-i miroasă
A obiecte pierdute:
Şi trecutul, şi prezentul,
Dar mai ales viitorul.
Idealurile lui?
Obiecte pierdute
Pe care nimeni nu le anunță
La biourile speciale.
Ambiția?
Aproape că nici n-a mai apucat
Să se nască
Şi a şi fost sortită
Să-şi petreacă restul zilelor
Într-un biet birou
De obiecte pierdute
Fără să o revendice
Vreun circar,
Căruia i s-a părut mai banal
Să-i irosească talentul în van,
Pe la spectacole ieftine,
Doar pentru că totul în jur
Candida la titlul de obiect pierdut.