Mă rog ție, Doamne, să nu mă lași să iubesc.
Sunt speriat de sânge și de buze
Și nu vreau să fiu înghițit de cruci,
Nu vreau să mă sting în lacrimi,
Nu vreau să-mi sting gâtul cu sângele lui Iisus
Și gâtul meu să ardă în căutarea scrumului.
Și nu vreau să-mi mânjesc trupul cu noroi,
Nu vreau să urlu gol în fața domniilor voastre,
Bezmetic să mă-mpiedic de venele-mi tăiate,
Să-mi adâncesc colții-n gâtu-ți de fecioară-ntinată
Și să iubesc…
Iar sufletu-mi cretin zburda aievea-n cer
Și eu sugeam filtrul întinat de nicotină
Și zbieram și tăceam și plângeam prefăcut
Și credeam în ochi-mi frumoși și-n bestialele-mi sprâncene
Și-n prelungele-mi gene înfundate în prostie
Și-n forța de a-mi trage un glonț în cap
Și-n iubire.
Te rog lumino și întunericule … sărută-mă
Și lasă-mă să zbor ca un cretin prin ploaie,
Să-mi pot înfinge un pumnal în preafinu-mi gât,
Să nu iubesc și mai ales…
Să iubesc.