Ne nastem ca o picatură de rouă,
Unici,firavi intrăm intr-o lume nouă.
În dimineața vieții ne formăm din lacrima muzei
La naștere ne rupem de leagănul frunzei
Și pe parcursul tinereții zburăm,
Alături de surori vrem să formăm
Oceanul intins cât abisul
În care nimeni nu-și va zări apusul.
La maturitate suntem una cu balta
La umbra frunzelor ne-nghesuim una in alta,
Toți suntem uniți,omogeni,
Începem să realizăm cât suntem de efemeri.
Dar suntem fericiți că ne unim
și credem că formăm ceva sublim
Asta doar până spre amiază
Când soarele nu ne mai tolerează
și isi trimite privirile de foc
spre mica balta de sub soc.
Și astfel balta incet incet dispare
Fiecare picătură se transforma-n vapori,
se-nalță spre cer si moare
Dispărem in neantul de unde am venit
Asteptând ca o noua frunză sa ne nască.