Tenebre


Privesc bolta înstelată
Cu luciri de ametist;
Făr-iubirea-mi adulată,
Sufletu-mi e-atât de trist.

Aura-mi de calde gânduri,
Toate visurile-mi dulci,
Regăsite între scânduri,
Se vor pierde: tu-ți aduci

Din mulțimile de fapte
Doar aminte de-un avânt
Frământând a tale șoapte,
Tot ce ție ți-era sfânt.

Tot ce sper e suferință,
Pură zbatere-n amar,
De atâta stăruință,
Lumea-mi pare de cleștar.

Tot ce-i rău, ce este negru,
Pare nou, pare mister;
Ignorând ce e integru,
Eu ador ce-i efemer.

M-am născut în umbra sorții,
În iubirea-mi fără glas,
Revelând fiorii morții,
Moștenire am să-i las.

Clipe reci, adânc al firii,
Gând pierdut, întunecat,
Deznădejdea nemuririi,
Toate tu le-ai inspirat.

Nici stihiile-mi de zâmbet,
De spini nimb, prea grea cunună,
N-or putea aduce-n suflet
Liniște după furtună.

Lacrimile mă alungă
Când aud a ta chemare;
Vraja ta n-o să m-ajungă,
Nu voi fi nicicând uitare.