Între uși, doar spațiul de ore
umbrea necunoscutul din direcția semnului
de interzicere a folosirii mîinii drepte
în folosuri publice fără drept de personalitate,
autoare disparată, mîna accepta dictatul
de zece poezii pe oră,
avînd drept de joc anonim, pe un teren neutru.
Da,mîna aceasta, care uneori se durea ea însăși de încordare
transparenta timpul, îl materializa
apoi dormea pe coșul de hîrtie
nemulțumită, nerăsplătită pentru sine,
răsplațindu-i doar pe alții,
nevăzuți ca și ea, cu drept de sugrumare.
Crima devenise un privilegiu al poeziei
încadrate pe un teren exact, fotbalistic
cu arbitrii vulgari, ignoranți,
care pretindeau un joc impecabil,
cu minge de purpură modelată
din visul furat al altuia care nu știa să joace ,
nu avea habar de reguli sportive,
dar scria ștințific mai bine decît
academia Dej reînviată pe un teren de fotbal magnetic.
În sfîrșit, mîna redevenea după un timp mobilă
scriind mereu , mereu pentru alții
care aveau mîini curate, vizibile și picioare
mai tari decît ale lui Sindelar,
așteptînd pe tușă un nou joc de fotbal de societate,
antibanatic, antibaltic, ordonat, curat
intrînd cîteodată chiar în prelungiri.