Sunt călare pe al treilea strigoi,
Urlu ca un lup la lună,
Mă zbengui printre iele să te pierd,
Visul zboară
ca un liliac pe un peisaj,
peisaj speriat de lumină,
Golul suferă de nostalgie
și stele cad una câte una pe marea albastră:
ploaie de mângâieri
pe umeda frunte de febra delirului.
Te caut, te străbat cu gândul
până memorez fiecare minut din trupul tău.
Nu știu cum luna se despletește de stele.
De ce se despletește de stele, iubitule?
Nu e mai frumoasă cu ele în păr?
Poate îmi cântă dorul și sufletul...
Dar, nu cred .
E totul doar o farsă jucată de scriitori:
imagini, metafore, picturi...
Pentru că iubirea mea e simplă,
Se scurge din tâmplă la piept și bate cu putere
lacrimi de dor și clipe de tăcere
Te rog, pune-ți mâna pe fruntea-mi obosită
Mai caută-mi mâna,
ține-o strâns la pieptul tău,
Să-ți aud inima,
Să nu mai delirez legende înfricoșătoare
în care nu te regăsesc pe tine.