Mie,
De azi până ieri
Mi se face
Dor de tine.
Pe-acest pământ negru
De tristețe
Oamenii zâmbesc timid
În fața zarurilor
Divine.
Te cunosc,
Nu cred...
Totuși
Ce toamnă blândă
Și simt în miez
De noapte
Inima ta
Ca un fruct interzis
În loc de tâmplă
Pulsândă.
Și,poate mâine
ÃŽmi va fi mai dor
De tine
Minunată necunoscută
Doar umbrele nu mor.
E ultima strigare
Piatră de val
Spălată de mare
Aș vrea să-mi odihnesc
Verbul meu surd
ÃŽn a ta mirare.
În ochii tăi
aș vrea să citesc rostul frunzei
Care-și trăiește clipa
Murind toamna.
Dar uneori mi-e frică
De zbor
Și de atâta lumină
mi-e dor
de ieri
până azi.