Rapidă ca o pasăre măiastră
Pătrunde la mine pe fereastră –
O noapte neagră – înfrigurată –
De lună, liniște și stele presărată.
O rază stinsă – a lunii – îmi descrie pe retină –
O lipsă nebună de lumină.

Deodată lacrimi grele-mi curg pe față
Când mă gândesc la ce e rău în viață –
Căci totul se reduce la tăcere
Și nu găsești un pic de mângâiere.
Mă uit pe geam, privesc la lună
Și mă gândesc la clipele trăite împreună.

Un murmur stins îl simt adesea-n spate –
Iubesc acele clipe blestemate,
Iubesc aproape tot ce e legat de noi,
Gelos sunt pe pământ și-acele ploi
Căci ele se unesc – se fac noroi,
Iar noi, noi nu mai suntem amândoi.

Mă uit mirat la lună și la stele
Cum se unesc și se ajută între ele
Să spargă întunericul perfid al nopții,
Iar noi stăm nemișcați în fața sorții –
De ce nu ne rugăm noi – oamenii – la ele
Să fim măcar o dată ... Stele?
( 6 oct. 2001 )