Eu sunt un cavaler rătăcitor
printre cuvinte.
Le ascult, le înțeleg, le iubesc,
le ucid și
pășesc înainte.
Sau poate merg înapoi?
Nu știu, căci tărâmul acesta
nu are hotare, distanțe, timp,
nimic din ceea ce există pe la noi.
E un tărâm al armoniei și mângâierii
unde literele plutesc pe lângă mine
blânde, frumoase, delicate,
așteptând parcă să fie seduse
și abandonate.
Eu sunt doar unul dintre amanții acestor locuri.
Mă-ntâlnesc deseori cu poeții anteriori
care-și petrec aici eternitatea
într-o permanentă orgie a silabelor.
În preajma noastră cuvintele se nasc
și mor în același timp,
iubite cu patimă de mințile și gurile noastre.
E tărâmul vieții veșnice
unde nimic nu se pierde, totul renaște,
astfel încât fiecare literă pronunțată – deci ucisă –
se transformă în trupul unei poezii viitoare.