Au inceput copacii sa sangereze iar,
Se-ntoarce vrunza iarasi in pamant,
Pamantul se intoarce cu spatele la noi
Si printre pomii goi e in zadar vreun cuvant.

Aceeasi toamna rece s-asterne inafara,
Aceeasi toamna rece s-asterne inauntru,
Aceleasi ganduri care nu mai vor ca sa plece,
Acelasi paznic trist nu ma vrea ca sa intru.

Ma sprijin, vrant, de-o stea ce vesnic cade
Si in caderea asta mie nu-mi este bine,
Traiesc, de cand ma stiu, la o lalta cu vii
De-a pururi cu viata moarta in mine.

Plugul durerii infipt in carnea cruda
Egal plugul iubirii infipt in sufet sfant,
Imi bate-n minte vointa de a crede
Si-n inima imi bate al toamnei rece vant.

Curand se va asterne, de sus, cazand pe noi,
cenusa ingerilor arsi, de dor de moarte,-n cer,
La marginea noptii cad triste cioburi de azur
Si-n zarea trista pasarile calatoare ni se pier.

Pot sa prefir minciuna din minunate gratii
Si pot sa iert blestemul mare, mic,
Stiu totul despre fieacre-n parte,
Dar despre sufletu-mi nu stiu nimic.

Imi sterg ochelarii de triste imagini
Sa pot trai farar de aspra patimire
Si tot ce vreau sa primesc de la viata:
Sa fiu sarac plin de iubire.