mă rabdă apropierea blestemelor-amantă
cu torsul ruginit cu ochiul lunecos
în buza simfoniei alunecând pedantă
fecioară decupată din lemn de abanos

stârnesc amețitoare frânturi de indecență-bărbatul
ochi de carne piciorul mi-a-nghițit
zâmbind cu gura spartă împarte continentul
fior pădure cântec iubirea a-nverzit

tăcerea cântec dulce de piele răvășită
sub pașii unor clipe sub nori de rugăciuni
când moale mă dezbracă o ploaie-nvinețită
de straiele-nverzite de mâinile ciulini

în buza simfoniei lentila este verde
păianjenul se plimbă pe ochiu-mi congelat
iubirea-i dezbrăcată dar nimeni nu o vede


Joci foc în altă lume-nverzită derogat!