diminețile se umezeau de îngeri
sincope fulguind pe caldarâmuri albastre
până când cerul purta
cămașa sfielnică de aripi
a celuilalt tărâm

abia respiram rodind
solfegii sub povara luminii
încărunțită
jumătate din mine erai tu
firavă simetrie
îmbrăcată-n cocori
predestinați mărilor neștiute

visam cândva
călăuziți de-un înger orb
grinduri de ceață zidite prin valuri

doar teama de zbor
ne-a-mpietrit, iubite

de ne-au rămas efigii de viscol
pe chipuri
sau doar nemărturisite poveri
trecerii ireversibile
a îngerilor.