O! Zeul minții… toți de l-ar pricepe
În straie noi și-ar ține vorba toată,
Ar ști atunci sfârșitul cum se-ncepe,
La nemurire aderând în gloată -

…numai un grai răsună dintre graiuri.
Ești tu - străine, îndrăgit de semeni,
Un râu divin ce crește dintre maluri -
Þinut înalt, cu trup și suflet gemeni.

Își face loc o lume ne-nțeleasă
În visul tău ce caută edenul,
Și-ai îndemna lumina să se țeasă
Pe rodul jun ce nu-și aflase genul -

Dar cum putea o singură făptură
Să caute de toate în nimicuri?…
Când toți se-neacă-n vruta picătură
De geniu blând ce tremură în stihuri -

Încet-încet vei trece în minune,
Dar viu stă locul ce-a ascuns noblețea,
Căci drept e spus că nu putem a spune
Ce i-a dat minții tale frumusețea.