Ieri m-am trezit fugind de mâinile destinului
Cu muza inspirației cuminte-n palma dreaptă.
Am înțeles atunci că totu-i doar o treaptă
Spre-a nu pierde-un fir din umilința chinului...

M-am ridicat grăbit, și m-am ferit din calea-i
Dar totu-mi era clar, deja s-a întâmplat,
Am înțeles atunci... fugeam de-un somn pătat
Ce mă lua încet, și m-arunca sub mreaja-i...

Împins de inerție, am refuzat tăcerea
Și toți ce mă știau râdeau nervos,
„Credeam că înțelegi un vis frumos...
Și că-n real, nu-n gând, îți afli mângâierea!”

Profunda amăgire direct din zbor o prind,
Și simt otrăvuri fine ce mă omoară-ncet,
N-aveam nimic în mine! Departe de concret,
Simt....văd... dureri o mie... și cum încet mă sting...


***


Eu dăriuam, în clipa mea de glorie
Chiar ultimul accent din gându-mi mut
Toate pentru același țel atât de crud
De-a preschimba-orice nimic într-o victorie...

Melancolie moartă, nu mă căuta un timp...
Ia înapoi tot fumul, și fă-mă să-nțeleg
Din toate-aceste drumuri, pe care să-l aleg...
Și zi-mi că pot fi bine... chiar fără să mă sting...