Călugării pășeau peste inimile noastre
Cu un fast îndoielnic procesiunea începuse să se miște

Pe undeva prin primele rânduri un călugăr alerga o altă măicuță încercând să-i ia pulsul
pe verandă două fete se rugau de vecini să nu le mai amenințe
Pe sub băncile parcului ele căutau cești
căni
farfurioare
lingurițe

Sora miezului nopții se hrănea de-acum numai cu sirop de pin și lăcuste
era o fereastră imensă prin care se scurgea tot cerul
și călugării pățeau numai nenorociri prevestitoare

Eu îmi doream mult de tot să fiu câinele tău
să-mi dai și mie câte un os din când în când
să mă scoți la plimbare cum îl scoți și pe 5
să îmi construiești un cușcă protejată fonic
să te prefaci că ții numai la mine și la res
tul lumii ăsteia de maimuțoi plăcuți cu dipl
ome de cretini irecuperabili încă de la 1983

Călugării călcau la unison pe inimile vulturilor
și exact în același timp noi ne simțeam obrajii foarte roșii.