Iată omul….

Cad picuri grei, difuză atmosferă,
Prin care gânduri se ciocnesc necontenit,
Zburând spre ambiția lui eternă,
Omul ce este decât un rătăcit?

Izbindu-se val după val ,
De aceleași stânce negre,
Toți se lovesc de-același mal…
Infimă parte trece….

De mii de ani a încercat,
Sa iasă la lumină…
Perpetuu omu-a eșuat.,
Deși nu are vină…

Stând prins in închisori eterne,
Instinctelor lăsat zălog,
De mii de ani aceleași stânce negre….
Omul nu a progresat deloc…

Cad picuri grei, difuză atmosferă,
Ce se răsfrâng ușor pe-al lumii viitor,
Văd peste mii si mii de ani trăind aceeași eră,
Văd nesurpat același mal necruțător…