Sticla de bere


Un zâmbet pe o față crispată,
Un orificiu mic într-o găleată
Sunt singurele imagini ce le zăresc
Acum, când simțămintele îmi cresc.
Privesc lung la sticla de bere ce-o beau
Și mă întreb: eu oare ce vreau?
Asemenea ei eu îmi găsesc locul în lume,
Trăiesc o viață tristă printre glume.
Suntem doriți de cei din jur adesea
Mai ales când vremea e mai rea,
Prieteni buni pentru oricine, oricând
Suntem primiți cu voie bună în gând.
Dar poate vedeam cineva sticla rece,
Ceea ce rămâne, nu lichidul ce trece?
Suntem consumați cu multă bucurie
Apoi ambalaje aruncate în pribegie.
Atâta lume în jurul nostru întotdeauna,
Doamne, dă-mi mie Soarele și Luna!
Cu sufletul de sticlă mă depărtez de ei
De toți cei care au fost buni sau răi,
Pe interes se fac că-mi sunt prieteni
Dar de ce mă împung apoi cu pinteni?
Un singur orizont îmi este clar în față
Pusnici vom rămâne noi prin viață
Și oricine îmi va spune că mă place
Îl voi semui capacului ce jos zace.