câte suflete, oare,
scriu, acum, din mine această poezie,
câte vieți împlinite sau neîmplinite,
câți fericiți și câți sinucigași,
câți sfinți și câți criminali,
câți virtuoși și câți mizerabili,
din ce pitecantrop mă trag așa erectus?

disecați-mă, specialiști ai bisturiului:

suflet
poezie
viață
fericire
sinucigaș
sfânt
criminal
virtuos
mizerabil
pitecantrop
erectus

ce epitete proaste,
ce metafore mediocre,
într-un poem redundant al unui lanț genetic
de la poet la imbecilul humanoid,
de la trăirea unui gând la gândul unei trăiri solitare

mediocru
prost
redundant
genetic
imbecil
humanoid
solitar

v-ați disecat traheea, glorioșilor, înecându-vă în propria vomă:

flenduroși revoluționari ai gustului estetic
visând să demonstreze că omul se trage din mașină
brutuși spirituali înfigând pumnalul mecanicii în spatele
imperiilor de cultură ai cărei sâni i-ați sleit vampiric
ducându-i istoria la azilul retoricii… nobelilor!