Cînd dorul tău mă cotropește toată
de mi-e și ciudă că-s așa cuminte
în miez de noapte te blestem fierbinte
să te ajungă chinul meu de fată.

Bezmetic să mă cauți prin mulțime
și orb să fii la toate cîte sînt;
doar eu sînt pentru tine pe pămînt,
tu te-ai născut privindu-mă pe mine.

Să n-ai odihnă-n ceasurile grele
și zi și noapte să mă strigi pe nume;
chemarea mea în tine să răsune
pînă te-or adormi la piept brațele mele.

Otrăvit să-ți pară gustul mîncărilor
și să te ardă apa ce o vei bea cu sete,
numai privirea mea pe lume să te-mbete,
hrană să-ți fie jarul sărutarilor.

Rană vie – trupul și simțirea
fie-ți fără altă izbăvire
decît îmbrățișarea de iubire
prin care ne-o tămădui unirea.

A ta să fiu la bine și la greu
și numai tu bărbatul meu să fii;
te-oi blestema pe timp de noapte și de zi
să calci cu cununie pragul meu.



©Elena Malec, București, 25 decembrie 1982