număram lumina din șapte in șapte
și încă o dată șapte
de șaptezeci de ori câte șapte
și lumina nu avea capăt

mormântul era umbra căderii prin noi
cădea timpul lunecând ca prin sită
rămâneau nopți calcaroase, nevii


și cine, Doamne, și pentru cine am crescut
aceste plete și aceste lacrimi și acest
alabastru cu mir

ridică-te, îmi spui într-o șoaptă
ca o singură șoaptă
uite marginea cerului, treci

Eu sunt aici,
te așteptam, Eu
nu vreau să te pierd