peste hiatul vieții să aruncăm leneșa artă
iubito uite peretele e strâmb sub tablou și toamna
frunzele nu se mai întâlnesc la infinit

întinzi mâna în întuneric și camera tresare
cristalul candelabrului îți linge pielea brațului orb
fremătând ca o adunătură de fanatici

cerul de ulei îmi dezbracă privirea zeița
femeie a căzut pe pian cerșind adorație indefinită
pântecului iubindu-se și odihnindu-se

te joci cu natura moartă și sfântă din uter
naști o păpușă de vise adusă de spate delirând
ma-ma-ma-ma dă-mi sânul de plastic

nuanțele matematicii mă orbesc armonie
splendorile fracțiilor materiei în spațiu și lumină
rodesc în mine semințe sterile de ascet

acord și dezacord în bifurcare de sensuri
ca o pasăre străpunsă în inimă de lama orizontului
abjecție și sublim receptate magnetic

când și de ce este frumoasă lumea?