Motto:
El n-are timp de floricele,
Caci nara-n vant si-arunca,
Strigand, plangand si pal la piele
Sughita si stranuta.

O draga mea, dar cum, de ce? Eterna intrebare,
Cu glasul pal, cu ochii mici si-ncovoiat de sale,
El i se-nchina tulburat, tremurator. Ea rece,
Se uita tinta-n ochii lui. Buimac ca un berbece,

El lacrimeaza ca un prost (si ca un prost zambeste):
-Ma mai iubesti?
- Da cum sa nu,hai du-te si te sterge,
Dar vezi sa nu imi murdaresti chiuveta sau sapunul,
Prosopul... Te rog, hai, destul, nu face pe nebunul.

El se azvarle si o pupa, precum pupam icoana,
Căci ea-i un inger pe pamant, iar el e numai rama
Unei icoane. Nici atat! El n-are legătură
Cu ce-i divin. El e profan, micuț și secătură,

Doar ea văzut-a cum din cer s-a întrupat cuvântul,
Și din cuvânt și din nimic s-a fost făcut pământul.