copilul verde al fructelor amare
în care-un vierme alb s-a cuibărit
semințele s-au frânt în inimioare
cu somnul viu cu visul nesfârșit

mă cresc din mine însumi altul
îmi sunt părinte și îmi sunt străin
mă leg de coajă cu o rădăcină tare
mă rupe rădăcinii frunza unui chin

în palme cuprind coaja mă descopăr
întortocheat întru vârtejuri de lumină
semne în piele venele îmi desenează
aștept zadarnic nimeni n-o să vină

și nu-i destul nu o să plece nimeni
e fructul zăvorât c-un lacăt greu
lovesc în tâmplă ruginita-ncuietoare
nu sunt puternic sunt un derbedeu

un înger verde pururi răzvrătit
râzându-și ura și urând iubind
un cuib nici rece însă nici prea cald
din care viermii nu se-nalță și nu cad

în care visele se frâng în inimioare
cu axe înclinate către soare
cu răsărituri fragede-n sămânță
încurcubând tulpină de ființă

cu somnul viu în visul nesfârșit
cu rădăcini de carne care se închid
în frunze reci cu ligamente inelate
copilul verde al fructelor uscate