Grădina sărutului
(cum se strică dragostea...)

La inceput era o grădină obișnuită,
Era păroasă-n iarbă, ingrădită.
Ajungeau acolo doar ceea care iubeau,
Era o grădină unde toți se sărutau.

Și mireasma libertății te-nvăluia,
Pe creangă, sus, pasărea ciripea.
De jur împrejur copacii străjuiau,
Pe bănci, mulțimi de tineri se sărutau.

Mi-a fost dat să trec și eu prin ea,
Eram cu o fată: timidă era.
Dar aroma iubirii ce era-mpărat
I-a schimbat mintea. Ne-am sărutat.

De-atunci toul radical s-a schimbat:
Grădina a devenit dumbravă automat.
Și au venit stoluri de păsări mii,
Frunzele s-au transformat în plăci aurii.

Dar tineretul tot acolo rămânea,
Printre rădăcini de copaci se săruta.
Din nou am trecut cu prietena mea,
Ne-am sărutat. S-a stricat grădina.

Totul s-a transformat în aur curat
Și toți trecătorii s-au apucat de furat.
Aroma iubirii a dispărut complet,
Domnea un izur de fier muiat.

Căci așa-i omenirea de azi, stricată,
Banu-i sfânt pe lângă dragostea curată!