Se apropie noaptea
marelui dispreț
tânără femeie
mult-dorită poartă
deschisă iarăși
pașilor tăcuți
asezati în cercul
clipelor boite
cu un ascuns rosu
ca miezul de patimă
al unui tango

Ma duci în zbor
fără întoarcere
micule tiran
astepți pe fața
ocultă a lunii
să-mi zâmbeasca
cele șapte zeite
asemeni fecioarei
cu dintii de lapte
smulși din umeri
ca aripile sfinxului

O apă neagra
lumea aceasta
amestec de eu si tu
spatiul percepțiilor noastre
învățate de la strămoși
lume a simțurilor îmbătate

Ti-am zis cândva...
cunoastem doar pentru altii
numai pentru a oferi
armonia coconului alb
luminilor ce devin
conștiente de cer
câte două
mereu câte două